Uite fumul cum se duce,
Plutind incet spre-un alt abis,
Acel pe care nu-l cunoastem
Si-l vom vedea numai in vis.
Si uite vantul cum se-ntoarce
Lovind plete,copaci si ganduri,
Venind-napoi sa mai incerce
Sa ne citeasca printre randuri...
La fel ca norul cel ce zboara,
La fel ca el plutim si noi,
La fel ca tot ce ne-nconjoara,
Plutim in aer,visatori...
O cerneală făcută din stropi de ploaie
O poveste despre ce-a fost să fie
Îmi amintesc când adormeai visând...
Un porumbel purtat de-o adiere
Urmat de-o furtună ce murea-n tăcere...
Și totuși,toate au pierit.Copacul sub care noi visam
Acela mare,de prin parc,a fost tăiat de-un on tiran
Oricum,iubirea ne-a fost înecată-n spini...
S-a înecat în apă cu vin
A amețit și a murit
S-a asfixiat în scrum și-n fum de țigară
La fel ca și tine.
La fel ca și mine.
La fel ca și noi.
"...Mai târziu,am revenit la gândul că viaţa însăşi e o stare de trazit între naştere şi moarte... pe peron unde te zbaţi să ocup un loc într-un tren...eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră...altul e necăjit că a rămas în piciaore pe culoar...alţii nu reuşesc să se prinda de scări,rămân pe peron să aştepte următoarul tren...Şi fiecare uită,poate,un singur lucru...că trenurile astea nu duc nicăieri...cel care a ocupat un loc la fereastră este,fără să ştie,egal cu cel care stă în picioare pe culoar şi cu cel care vine abia cu următorul tren...în cele din urmă se vor întâlni toţi undeva,într-un deşert,unde chiar şinele se transforma în nisip...În loc să se uite în jur,oamenii se îmbulzesc,se calcă în picioare,îşi dau ghionturi...Încercam să mă conving,probabil.că n-aveam motive să mă plâng.Cel puţin,în gara noastră,îmi ziceam,avem avantajul de a vedea viaţa în stare pură,destinul nu ne amăgeşte,nu ne siluieşte să ne zbatem,ne lasă să ne instalăm în starea de tranzit şi s-o trăim cât mai liniştiţi,ştiind că ea e totul..."
Octavian Paler - Viaţa pe un peron
Prima oara l-am gasit fara sa-l caut.
Dupa care l-am pierdut…Acum il caut din nou,pana ce il voi gasi si il voi pierde multe dati la rand.Dar un lucru e sigur,de scos nu il pot scoate din minte,din suflet,din gand si din inima.
Era un pictor. Si picta atat de frumos.Mi-a tiparit cu o cerneala pe care nici ploaia nu o va sterge, o imagine pe cat de ciudata,atat de minunata.
Era o camera,una aproape plina de lumina ; avea un perete intreg de sticla si prin el se vedea un apus ce rasarea pe ramasitele unei zile de toamna. Era superb,avea nuante de galben si de mov sa aminteasca de stralucirea celei ce trecea si misterul noptii ce avea sa vina si sa stapaneasca. Soarele era trist. Ce Soare pesimist! Cat de putine stie cel ce exista dintotdeauna cand pleaca de pe un anume meleag.Poate crede ca nu se va mai intoarce si va disparea...la fel ca el. Dar se vor intoarce…amandoi!
In camera nu era mai nimic. Doar doua suflete,doua fantome ce apar doar cu caderea noptii.Ambii stateau intr-un colt de camera,parca cel mai intunecat si mai obscur.Doua siluete construite din umbre,un el si o ea ce isi iubeau viata,intunericul si,bineinteles,pe cel ce atunci era aproape.
Erau fericiti si zambeau.Zambeau contopindu-si zambetele,omorandu-le si ingropandu-le unul in inima celuilalt.Si erau calmi.Erau pierduti de tot de lume,de lumina dar erau impreuna.N-am sa uit vreodata sclipirea ochilor ei si expresia fetei lui.Ii puteai citi ca pe niste carti.Erau dezgoliti de frica,de rusine si de timiditate,se aratau asa cum putini o fac,asa cum sunt: fara ocolisuri,minciuni sau alte masti.
Pictorul meu…cine stie ce tablouri picteaza acum…pe panza carui suflet?
Dar la mine se va intoarce. Si la mine va ramane.Pentru ca el e al meu la fel cum eu sunt numai a lui,iar asa cum el imi picteaza imagini eu ii voi picta in suflet iubirea,acel secret al vesniciei.
Zambesc,din nou. Mi-a trecut prin minte un zambet, un ras de copil, de fiinta umana fara minte si personalitate formata, care este fericit doar de dragul de a fi.
Totul a pornit in noapte. Am visat numai cuvinte,am visat pagini intregi,am visat carti si volume. Si azi m-am trezit in fata unui perete plin de propozitii. Mi-a fugit privirea prin el si cel mai mult se pare ca mi-a placut estetica substantivului "zambet". E acelasi perete pe care il vad dimineata,acea plansa infinita de sentimente care te face uman dandu-ti puterea de a fi diferit.
Revenind la acel "copil"... n-am facut nimic. Am stat si am zambit in soare.Atat! Perfectiunea unei zile imperfecte: soare cald de vara tarzie,aer slab de melancolie,frunze proaspat ingalbenite, cer clar,plin de stoluri si un vant bland,domol. Cum sa nu iubesti viata? Nu poti sa fi nefericit pe deplin.
Ca nu sti sa apreciezi banalitatea unei zile de joi e altceva.Dar minti de spui ca nu esti fericit.
Azi m-au trecut din nou fiorii.Am stat pe iarba bolnava ce acum isi termina anul,am simtit urmele soarelui de iulie pe pamant,am vazut o albina trecand deasupra-mi si am lasat o buburuza sa se plimbe pe mine.Astazi am adormit la fel ca si natura,care precum e firesc si obisnuit,adoarme in timp ce toamna se trezeste...
[Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie...
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie...
Ion Minulescu]
E ciudat cum toate se imbina astfel incat noi sa ne simtim bine. Raul ajuta binele,binele se supune,iar incet incepe sa emane energia de care inima are nevoie pentru a bate puternic,pentru a oferi senzatia acelor fluturi negri pe care ii simti,ii iubesti,de care ai puternica nevoie,cei ce te fac sa zambesti,sa razi, sa te porti precum un copil,toate acele lucrusoare mici care iti lumineaza fata precum un sarut.
E starea aceea perfecta,de echilibru,de putere,de modestie,de implinire,de euforie. Sunt momentele in care esti drogat cu sentimente,in care nimic si nimeni nu conteaza,in care visul e realitate iar realitatea cosmar.
Sti cum e? E superb! Sa iti poti trece tot trecutul in fata ochilor si sa zambesti,sa iti amintesti toate nazbatiile din copilarie,de primele tale jucarii,de primul sarut,de primul si copilarescul "te iubesc" soptit incet in negura noptii,de prima dragoste,de caldura copilariei,de tot ceea ce m-a facut sa zambesc si inca ma face.
Tot ce ma inconjoara ma duce la visare: ursuletul meu de plus zace pe pat,la fel de "batran" ca si mine,lumanarile ard incet una mai puternic decat cealalta,monitorul ce lumineaza stins camera si hartiile din fata mea ce acum sunt umplute cu litere,cu desene din cele mai ciudate,cu inimioare,cu stelute si cu zambete.
Sti cum e? Sti,sti,sti? :D
00:38
It's chaos.You know it,the same daily chaos that surrounds me when i wake up,when i slowly open my eyes and loose sleep.Messed up.The make up kit lies on the table,just like the glue i used last time when i wanted to create something real.Near these there are 3 jewels boxes full with earrings and pendants,all of them keeping my player in company.The camera is hanging pointless,full of our pictures.
Even the photos completely lost their energy,they don't shine because no one charged them. I left them.
There's a huge amount of paper sheets and books on the floor with some bloody petals on them.The flowers you brought me last time,they died.My teddies hang decapitated and mutilated by me in a moment of excessive fury.One mourns her head sitting near the couch,the other one stands still in pieces by the entrance.
The portraits have gone,i burned them down yesterday...The candles keep burning since then too,letting their wax flow like tears on the wall's cheek.I left your bracelet on the table,near your dvds. Yes,those ones you forgot here.It's stupid. I'm still hoping you'll come get them so i can see you again.
I'm laying in this disastrous landscape too.You'll see me stretched on the sofa,reading all the word you written to me. You left me.
I let them fall while I'm drowning slowly in another dimension.I can't open my eyes,they're bothered by the candles' light. In the background,our song still plays since last night..."this is how you'll know that my love is still strong..." right. It's repeating since last night,it helps. See? Disorder is so comfortable when you need it.
Now I left myself.
Eu azi incep un nou capitol!
[fallen out of love ^^ ]
...that was written in those days I could approve I do love. Now,they're just some words,spread in some lines so everything would rhyme...
The truth still streams on my lips
Kissing the lie,touching its hips...
The same 3 words which made me sin
Carry the guilt from which I begin.
He held me close and kept me high,
Touched my fingers with the sky,
Ate my soul and let me dry,
Cold and and trapped within a die.
If you could feel at least today
Feel his embrace from far away
To feel his heart mealt in my eyes
Just feel it here,without no lies...
Bring me the light,give me your heart
Take it away,tear it apart
Show me regret,that's what i need
I just wanna cure him in and within.
[<\3 Because I'm broken when I'm lonesome ]
Mi-am abandonat putin blogul cu scuza ca e vara...si am facut o multime de tampenii.
Insa voi incerca sa trec peste. Cea mai mare tampenie de vara asta? M-am indragostit.Si regret desi el ma iubea.
Asta este. Sunt o scriitoare,simt ca sa pot scrie,si imi sterg sentimentele precum cuvintele.
[Nu se poate susţine stupiditatea că nu există cauze şi adevăruri care să merite să te pasionezi pentru ele, că totul e relativ şi indiferent, în raport cu... eternitatea. C.P.]
Vine precum notele de chitara
13 mai 2009
Te-ai gandit vreodata,asa din intamplare,cum ar fi,sau mai bine zis: cum nu ar fi daca tot ceea ce cunosti si de care esti absolut constient sa nu fie deloc asa?
Cum ar fi sa traiesti pe vremea acelor vrajitoare medievale sau sa fi unu din soldatii romani ai legiunii a 5a XYZ?
Ti-a trecut,oare,prin cap sa te gandesti cum ar fi sa nu fi tu?
Sa zicem ca ai fi o ... bibliotecara batrana dintr-un orasel uitat de lume in care preocuparile celorlati te izoleaza si nu iti ramane nimic inafara de cartiile pe care le vei vedea in fiecare clipa petrecuta in acea camera ingropata in memorie?
Sau poate vei fi un eschimos,inconjurat de gheata,frig,iarna si intuneric?
Te-ai gandit vreodata in mod serios la viitorul tau?Toata lumea pune presiune asupra ta sa iti hotarasti meseria pe care o vei urma in viata,facultatea si studiile par a fi tot ce conteaza in momentul de fata in viata unui tanar.
Eu stiu ce vreau sa devin: eu vreau sa fiu o amintire.Vreau sa imi petrec fiecare clipa[vie sau moarta] in mintea cuiva care sa poata spune ca am lasat o amprenta asupra lui.Mi-ar placea sa fiu amintita pentru a sti ca am fost cineva in lumea asta.
Faima,bani,o slujba bine platita...la ce ma ajuta toate astea daca nu ma reprezinta?Tot ce vreau este sa inviu atunci cand cineva va zice: "Da,am cunoscut'o ..." Parerea nu conteaza[desigur,mi-ar placea sa las o impresie pozitiva tuturor dar e cam imposibil],insa ma voi simti vie pe veci atata timp cat voi fi amintire.Si asa m-as simti implinita.
[Smile,empty soul.You might never see tomorrow's light.Enjoy today's one]
Sunt complicată? De ce sunt complicată?
Nu sunt!
Considerăm o persoană complicată atunci când nu o înţelegem.Nu pretind sa fiu înţeleasă,pretind însă a fi apreciată corect.Nu subestimată.Nu supraestimată.
Imi incep dimineata ca si multa lume.Ceasca mea ma binedispune.
Ziua de azi m-a facut sa inteleg cat de mult conteaza pentru mine lucrurile acelea marunte care te fac sa zambesti dincolo de sclipirea aceea fericita a ochilor atunci cand te asteapta o surpriza.
Imi place sa ma prefac.Nu ca as fi importanta,imi place sa vad cum ar fi sa fiu ... altcineva! Incep sa ma cunosc cunoscandu-i pe ceilalti.Incep sa ma deosebesc,incep sa am lumea mea.
Imi place sa vad lumea prin acei ochelari roz,imi place sa privesc dincolo de ceea ce vad,imi place sa stiu mai mult decat ce trebuie.
Azi un val de caldura m-am cuprins.Aveam tot ce imi trebuie: o carte , ceva de rontait si aerul de primavara. La un moment dat,pisicuta mea a venit si a inceput sa se joace,adormind langa mine.Apoi am privit in jur:
-la stanga apusul
-din dreapta aerul racoros al noptii
-in spate o multime de papadii
-in fata parculetul plin de flori
-iar deasupra...deasupra cerul albastru pictat cu muguri cruzi de frag si flori albe de cires amar...
M-am uitat adanc in ochii ei.M-am pierdut gandindu-ma cum a fi sa fiu o pisica?
Dar o pasare?
Dar un peste?
Raspunsuri pe care nu le voi afla niciodata.Nu m-am intristat.
Lucrurile simple sunt atat de comune pe cat sunt de frumoase.
Am iubit oare vreodata?
Wow!Ce subiect interesant.Nu scriu in numele meu,scriu pentru cei ce imi seamana.
Iubit-am oare vreodata incat sa vreau sa imi dau viata pentru o persoana?Chiar am simtit acei fluturasi agitandu-mi starea?Chiar mi s-a intamplat sa visez mai mult decat prevede legea?Chiar mi-a tremurat inima la auzul unei voci? Chiar imi vibra vocea cand ii ziceam "Te iubesc!"? Spuneam adevarul?
Chiar am iubit?
Nu.N-am iubit inca.Nu am simtit nevoia de a ma sacrifica pentru cineva doar pentru ca ma lua in brate,doar pentru ca stia sa ma alinte.
Faptul ca se putea juca oricand cu parul meu sau pentru ca aveam incredere in el nu insemna ca pentru el as fi facut orice.
"Nu am iubit in asta viata
Decat recea fiinta de gheata
N-am iubit decat o trecatoare,
O umbra de speranta
Cu chip de muritoare..."
