Ca de obicei,cand ma pierd in rutina incerc sa ma gandesc la ceva comun si special.Astazi ma gandeam ce e iubirea si incepusem sa cred ca nu am simtit-o vreodata.Atunci am realizat ca greseam,iubirea mea,daca pot sa o numesc asa e marea.
Ea e confidenta si prietena mea,singura care ma influenteaza cu starea ei.In doua saptamani mi-a patruns de tot in suflet si in minte.Am observat ca ea ma influenta in toate felurile posibile. Dimineata,soarele ce imi batea puternic in fata ma cuprindea intr-o imbratisare si ma indemna sa il urmez.Ajungeam astfel sa ma plimb cu picioarele goale pe malul cu nisip umed si fin si sa-mi vad amprentele urmelor ce piereau in bataia valurilor ce incet,incet loveau malurile cu mangaieri repetate si din ce in ce mai puternice.Nu ma lasam ranita de scoicile sparte de cei nepasatori si mergeam fara a fi ghidata pana ajungeam in acel punct cand ratiunea iti spune ca e timpul sa te intorci.
Cand soarele amiezii il inlocuia nevazut pe cel de dimineata,o stare de somnolenta ciudata ma invaluia si ma adormea pe salteaua de nisip de pe plaja.In timp ce eu rataceam intre realitate si vis,soarele isi lasa amprenta pe trupul si pe fata mea,amprente ce incet imi intunecau culoarea chipului si a mainilor ,amprente ce dispar cu timpul si revin o data cu reintalnirea.
Noaptea era pierduta.O consumam in plimbarile pe malul acum adormit al marii sau prin oraselul plin de luminite si magazine cu o groaza de lucrusoare ce vor aminti mereu acele zile petrecute departe.Eram total prinsa in tot ce ma inconjura,toate persoanele mi se pareau ca trec pe langa mine atat de incet incat sa le pot studia toate trasaturile fetei,sa realizez cat de diferiti suntem toti cei ce iubim marea.Cu cat soarele zilei era mai puternic,cu atat noaptea era mai placuta si mai vie.
Eram pierduta in ploaia de stele in care nu simteam nici un strop de oboseala.Zilele treceau ca si paginile rasfoite ale unui roman interesant si mi se parea insa ca trec prea repede,ca nu ma voi mai putea bucura de orele intregi in care soarele ma lovea cu raze sau stele ma tineau treaza doar sa revad rasarittul,acele clipe cand soarele iesea din ape vestind ziua cea noua.
Am avut si norocul de a avea parte si de zile ploioase care ma duceau mai departe in melancolia mea.Marea tulbure si trista ma facea sa inteleg ca eu ii sunt confidenta si ea imi va spune mereu totul.Acum,ea imi marturisea tristetea si furia ei ,pe care nu le intelegea insa le simtea si le arata celorlalti,mai ales mie.
Ma lovea mai puternic si ma indemna sa o ajut ,insa cu cat incercam sa ma adancesc in ea,ma lovea cu valuri si ma indemna sa o las,Plecasem de aceea pe oraselul de pe culmile inalte din apropieri si de acolo o priveam trista pentru ca nu o puteam ajuta.Insa o zi noua cu un soare proaspat a calmat marea si m-a inveselit pe mine.Zambeam din nou ca inainte si la plecare,un dor ma cuprinse si inca se afla in mine acum.Ma face sa vreau sa plec inapoi,sa o vad din nou,sa ma bucur si sa o bucur ,sa ne certam si sa ne impacam.
...iubirea mea de o vara.
[scris special pt daya,caci avem noi ce avem cu marea;;)]
