sâmbătă, 14 februarie 2009

File din Jurnal...

29 ianuarie ; 10 seara
Doare. Nu-mi explic de ce anume, dar doare.
Chiar nu credeam că voi trece vreodată printr-o asemenea stare.Nu e durere fizică,porneşte din piept şi ajunge până în vârful fiecărui fir de viaţă din mine.
Nu e oboseală,nici epuizare.E doar durere.
Poate trece până mâine.Poate e doar temporar.Poate nu doar mie mi se întâmplă.

30 ianuarie ; 9 dimineaţa
E mai bine.Soarele de dimineaţă chiar mi-a făcut un bine.Am uitat durerea de aseară.Parcă nici n-a fost.Însă pe lângă fericirea bruscă cu care m-am trezit,am şi o poftă nebună să aflu ce a fost în neregulă cu mine aseară.Vreau să aflu de ce m-am simţit aşa.
Oricum,am lenevit in pat şi cu greu mi-am luat telefonul de pe noptieră sa văd cât e ceasul.
8:12.Era devreme.Imediat dupa ce l-am pus jos am primit un mesaj.Era de la el.Şi-l citez:
,,Bună dimineaţa,dragă!Ai văzut ce frumos străluceşte soarele?S-a gândit la tine.Sper să ne putem vedea azi.Te-am pupat”
Zâmbesc ca un copil.Mă port prosteşte.Râd.Cânt.Vreau să-mi crească aripi!Vreau să zbor!Vreau să mă pierd printre norii ce picteaza atât de frumos cerul!
N-am stare.Am roşit până în sânge când m-a întrebat mama ce săgeată m-a lovit.

8 seara
L-am văzut.Doamne,nu mă recunosc!Nu-mi vine să cred că ma pot purta atât de imatur!Parcă aş avea 3 ani.Mă uit pe geam şi îl văd pe el.Mi-a pierit somnul.Mă pun să citesc,dar îl văd printre filele îngălbenite de vreme ale cărţii.

1 februarie ; 7 seara
Azi a fost o zi minunată.Minunat de dezamăgitoare.Soarele neobişnuit de cald şi vântul mlădios m-au făcut să am chef să înalţ zmeul pe care îl păstrasem de câţiva ani încoace. L. a început să râdă şi mi-a zis: ,,Nu crezi ca eşti cam mare pentru asta?Mâine te vei juca cu păpuşile sau ce?”
Aşa de mult contează vârsta?M-am săturat să aud : ,,Eşti încă copil.”, ,, Eşti prea mică pentru astea.” , ,,Şi eu eram atât de naivă când eram de vârsta ei.”

2 februarie ; 10 dimineaţa
Iar zâmbesc.Sunt fericită,dar n-am motiv.E necesar?
Parcă nu sunt eu zilele astea.Îmi schimb starea de parcă sunt nehotărârea in persoană.Vreau să ma plimb.Când ies îmi amintesc de cartea pe care am lăsat-o neterminată pe masă.Vreau să ies cu C..Mă plictisesc.Nu mai am primit nici un mesaj de la el.Nu mă afectează.Credeam că simte ceva pentru mine,dar n-a fost aşa.Ghinion.
Trebuie să recunosc că-mi pasă.Şi de aceea nu îmi înţeleg zâmbetul.Ar trebui să fiu tristă.
Mă rog.Plec să mă plimb.E prea plăcut afară pentru suferinţe inutile.

11 seara
Eram cu C. când am primit un mesaj de la el.Îşi cerea scuze pentru tăcerea lui şi m-a întrebat dacă vreau să-l văd.Am acceptat şi regret.A fost tăcut şi rece.
Prefer să îl evit.Şi asta voi face,nu are rost.Şi oricum,la vârsta mea se zice că iubirea-i o iluzie.Mă simt bine.Ieşirea cu C. mi-a făcut bine.


3 februarie ; 2 după amiaza
Mi-e dor de şcoală.Mi-e dor de pauze.Mi-e dor de tot.Plictiseala chiar mi-a făcut un dor teribil.Vreau să sar în braţele lui C.,vreau să râd cu lacrimi,vreau să şoptesc,vreau s-o aud urlând pe profa de franceză,vreau să îmi revăd colegii,să cânt melodii lente prin şcoală, vreau să mă cert cu băieţii din clasă când vine vorba de jaluzele,vreau...
L-am întâlnit pe V. La magazin azi.Simpla sa prezenţă m-a indispus.Ipocrizia sa îmi face zâmbetul să piară.Dar am uitat deja.Am mai primit un mesaj de la el.S-a scuzat pentru comportamentul său de ieri spunând că nu era în apele lui.Îl cred,nu am de ales.

9 seara
A venit să mă vadă.Total neaşteptat,total neanunţat.M-a surprins,într-un mod foarte plăcut.Am ieşit să ne plimbăm.De data aceasta a fost total diferit de ultima oară când ne-am întâlnit.Am râs,am vorbit nevorbite şi nebănuite făcând haz de adulţi şi de problemele lor gigantice şi exagerate.Mi-a spus că se simte foarte bine în prezenţa mea.Spre sfârşit când m-a condus acasă m-a luat de mână.Simţeam că roşesc până în vârful urechilor.Însă mai departe nu s-a întâmplat nimic.
În orice caz,visez atât de strident încât mă uimesc.E normal.
Poate m-am îndrăgostit.

5 februarie ; 7 seara
Doamne,ce zi grea!Aşteptarea m-a obosit în ultimul hal.Am stat lipită de telefon în cazul în care primeam un mesaj de la el.Nu am primit nimic dar nici nu am îndrăznit să-i scriu eu.Poate şi el asta aştepta.Ceva greu mi-a stat pe inimă toată ziua.

7 februarie ; 6 dimineaţa
Nu pot sa dorm.Ascult muzică.Nu ma mai calmează melodiile mele preferate.Vreau să izbucnesc în nebunie şi să fug acolo unde pot fi eu însămi ,fără să-mi fie frică de părerile celorlalţi.Mă simt obligată sa fiu la fel de murdară ca tot ce mă înconjoară. E teribil să fii mic în lumea celor mari.

8 seara
Până la urmă am adormit.Vremea posomorâtă a acestei după amiezi m-a închis în casă şi mi-a ucis toată buna dispoziţie.Nici azi nu am primit nici un semn de la el.Am început să citesc ,,Notre-Dame de Paris” a lui Victor Hugo.Până în momentul de faţă nu am nici o părere despre carte,însa începutul m-a plictisit puţin.Vreau s-o termin.

8 februarie ; 9 seara
Azi a fost o zi destul de ciudată.Am ieşit cu C. şi cu A. şi m-am simţit destul de bine,puţin ameţită de agitaţie după 3 zile în care am stat închisă în casă.Cred că am răcit.
În drum spre casă m-am întâlnit cu el.Venea să mă vadă.Deja se întunecase şi m-a luat din nou de mână.Ne-am pierdut în vise comune şi în poveşti.De fiecare dată e altfel.De data aceasta la despărţire m-a pupat pe obraz cu o sfiala pe care nu credeam că o poate avea.Îl credeam atât de îndrăzneţ şi s-a dovedit a fi atât de timid.
Când am intrat în casă m-a întâmpinat mama cu un val de urlete.Mă sunase de vreo 3 ori şi telefonul meu s-a stins.N-am auzit-o.Sau mai bine zis,n-am vrut să o aud,îl aveam doar pe el în minte.Nu mai am nici un dubiu,m-am îndrăgostit.
Zâmbesc într-una şi mă port prosteşte.Simt fluturi în stomac ce se zbat să iasă afară,mă gâdilă,mă fac să râd.N-am stare,mă mişc de parcă aş fi băut cafea cu vitamine şi îmi simt obrajii aprinşi iar ochii sclipitori.Radiez.

9 februarie ; 4 după amiaza
M-am trezit hiperactivă.Mi-e dor de el.Vreau să-l văd.
Azi la şcoală a fost minunat la fel ca întotdeauna.Colegii,prietenii,profesorii,de toţi mi-a fost dor şi azi mi-am desfătat privirea uitându-ma la colegii mei şi auzindu-i pe profesori.
După şcoală l-am văzut.M-a condus acasă şi m-a sărutat.
Zbor,plutesc,visez,sunt neatentă,nu pot sta locului,tremur,râd,sar şi simt.Mă simt mai îndrăgostita şi mai visătoare . Sunt încă prea mică să pot zice că iubesc cu adevărat dar cred că sunt pe calea cea bună.

10 februarie ; 9 seara
Citeam al doilea volum din ,,Nopti Orientale” scris de Zully Mustafa şi mi-a atras atenţia un citat: ,,Am ales să scriu despre oameni frumoşi şi despre dragoste. Cu cât n-o găseam, cu atât mă încăpăţânam s-o caut, să scriu despre ea, să iubesc trupuri pe hârtie, să colorez mângâierile cu săruturi, să lipesc buzele în locuri ciudate, să fac amor cu diavolii. Să fur vieţi. Să fur din vieţi.Pentru că nu le pretuiţi. Pentru că vă plângeţi de ele. Pentru că superioritatea voastră nu are nicio acoperire înaintea mea. Pentru că ştiu că de fiecare dată aţi ales prost şi aţi dat vina pe alţii.”
De mult mă tenta să scriu o carte.Mulţi îmi spuneau ca scriu bine şi aş putea avea succes însă ezit.Am toată viaţa înainte să tot scriu.Şi până în acea clipă când voi fi împlinită ca fiind o scriitoare citesc,citesc şi iar citesc.
Şi de asemenea simt că nu voi descrie iluzii şi păreri toată viaţa.
Vreau să trăiesc ca să pot spune ca am făcut-o.Vreau să iubesc,vreau să urăsc,vreau să ghicesc,vreau să aflu,vreau sa râd,vreau să plâng,vreau să ştiu,vreau să fiu,vreau,vreau,vreau...

Un comentariu:

Mynos spunea...

Chiar frumos, cand citesc blogul tau parca citesc o carte, imi place tare mult ce scri nu te lasa scrie in continuare eu am citesc.Numai bine te salut.