Zambesc,din nou. Mi-a trecut prin minte un zambet, un ras de copil, de fiinta umana fara minte si personalitate formata, care este fericit doar de dragul de a fi.
Totul a pornit in noapte. Am visat numai cuvinte,am visat pagini intregi,am visat carti si volume. Si azi m-am trezit in fata unui perete plin de propozitii. Mi-a fugit privirea prin el si cel mai mult se pare ca mi-a placut estetica substantivului "zambet". E acelasi perete pe care il vad dimineata,acea plansa infinita de sentimente care te face uman dandu-ti puterea de a fi diferit.
Revenind la acel "copil"... n-am facut nimic. Am stat si am zambit in soare.Atat! Perfectiunea unei zile imperfecte: soare cald de vara tarzie,aer slab de melancolie,frunze proaspat ingalbenite, cer clar,plin de stoluri si un vant bland,domol. Cum sa nu iubesti viata? Nu poti sa fi nefericit pe deplin.
Ca nu sti sa apreciezi banalitatea unei zile de joi e altceva.Dar minti de spui ca nu esti fericit.
Azi m-au trecut din nou fiorii.Am stat pe iarba bolnava ce acum isi termina anul,am simtit urmele soarelui de iulie pe pamant,am vazut o albina trecand deasupra-mi si am lasat o buburuza sa se plimbe pe mine.Astazi am adormit la fel ca si natura,care precum e firesc si obisnuit,adoarme in timp ce toamna se trezeste...
[Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie...
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie...
Ion Minulescu]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu