Aftermath...

Prima oara l-am gasit fara sa-l caut.

Dupa care l-am pierdut…Acum il caut din nou,pana ce il voi gasi si il voi pierde multe dati la rand.Dar un lucru e sigur,de scos nu il pot scoate din minte,din suflet,din gand si din inima.

Era un pictor. Si picta atat de frumos.Mi-a tiparit cu o cerneala pe care nici ploaia nu o va sterge, o imagine pe cat de ciudata,atat de minunata.

Era o camera,una aproape plina de lumina ; avea un perete intreg de sticla si prin el se vedea un apus ce rasarea pe ramasitele unei zile de toamna. Era superb,avea nuante de galben si de mov sa aminteasca de stralucirea celei ce trecea si misterul noptii ce avea sa vina si sa stapaneasca. Soarele era trist. Ce Soare pesimist! Cat de putine stie cel ce exista dintotdeauna cand pleaca de pe un anume meleag.Poate crede ca nu se va mai intoarce si va disparea...la fel ca el. Dar se vor intoarce…amandoi! 

In camera nu era mai nimic. Doar doua suflete,doua fantome ce apar doar cu caderea noptii.Ambii stateau intr-un colt de camera,parca cel mai intunecat si mai obscur.Doua siluete construite din umbre,un el si o ea ce isi iubeau viata,intunericul si,bineinteles,pe cel ce atunci era aproape.

Erau fericiti si zambeau.Zambeau contopindu-si zambetele,omorandu-le si ingropandu-le unul in inima celuilalt.Si erau calmi.Erau pierduti de tot de lume,de lumina dar erau impreuna.N-am sa uit vreodata sclipirea ochilor ei si expresia fetei lui.Ii puteai citi ca pe niste carti.Erau dezgoliti de frica,de rusine si de timiditate,se aratau asa cum putini o fac,asa cum sunt: fara ocolisuri,minciuni sau alte masti.

Pictorul meu…cine stie ce tablouri picteaza acum…pe panza carui suflet?

Dar la mine se va intoarce. Si la mine va ramane.Pentru ca el e al meu la fel cum eu sunt numai a lui,iar asa cum el imi picteaza imagini eu ii voi picta in suflet iubirea,acel secret al vesniciei.